​ SĂPTĂMÂNA MARE

ÎNTÂLNIREA EPITAFILOR ÎN VINEREA MARE

În Vinerea Mare, seara, la ora 9, are loc Marea Întâlnire a 5 Epitafuri istorice ale bisericilor din centrul Salonicului. Evenimentul se desfășoară în Piața Aristotel, unde 5 epitafuri ajung în procesiune, însoțite de o mulțime de credincioși, fanfare, cântăreți bisericești și preoți. Epitafurile aparțin bisericilor:

„Sfânta Sofia”,

„Sfântul Grigore Palama”,

„Fecioara Chalkeon”,

„Sfânta Teodora”

și „Sfântul Nicolae cel Tare”.

DESPRE EPITAF ÎN GENERAL

Începând cu al doilea mileniu după Hristos, în zona Imperiului Bizantin, a apărut o revenire la antichitate, cu accent pe om, un „umanism” timpuriu, premergând Renașterii din Occident. Această tendință se observă și în Biserică. Se dezvoltă tradiția plângerii în jurul lui Hristos mort, cu imnuri frumoase care nu se referă atât la divinitatea lui Hristos, cât mai ales la durerea umană și sfâșietoare a Maicii Domnului. De fapt, una dintre cântările de laudă din Vinerea Mare este considerată de filologi una dintre cele mai frumoase poezii din literatura universală. Este binecunoscutul: „O, primăvară dulce a mea, copilul meu preaiubit, unde ți s-a dus frumusețea?”

Încep să fie create broderii bisericești reprezentând această scenă profund umană a plângerii Maicii, ceea ce numim astăzi „Epitaf”. Cel mai frumos epitaf brodat din lume se află astăzi în Muzeul de Cultură Bizantină din orașul nostru. Este o operă din secolul al XIV-lea, creată în Salonic, capitala împărătească.

În Biserica bizantină s-a dezvoltat tradiția procesiunii cu acest epitaf brodat. În perioada stăpânirii otomane, epitaful a fost așezat pe un suport din lemn, împodobit cu flori. Acest obicei se întâlnește doar în bisericile grecești, probabil pentru că grecii sunt cei care au construit mormântul lui Hristos în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, distrusă într-un incendiu în 1808. În antichitate, în Grecia exista cultul lui Adonis, un tânăr care a murit primăvara și al cărui trup mort era purtat în procesiune, înfrumusețat cu flori. Aceste amintiri persistă, deoarece cultura noastră este una continuă.

BISERICA CATEDRALĂ SFÂNTA SOFIE A LUI DUMNEZEU

Biserica Sfânta Sofia a lui Dumnezeu este una dintre cele mai vechi și mai importante biserici ale orașului, funcționând până în prezent ca Catedrală a Mitropoliei Salonicului și fiind inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. A fost construită la mijlocul secolului al VII-lea pe locul unei mari bazilici paleocreștine, distrusă probabil de un cutremur. Deși vechea biserică purta numele Sfântului Marcu, noul lăcaș a fost dedicat lui Hristos, ca „Înțelepciunea lui Dumnezeu” (Sofia), fiind numită „Marea Biserică”, asemenea celei din Constantinopol. A servit drept biserică mitropolitană până în 1524, când a fost transformată în moschee. A suferit daune semnificative într-un incendiu din 1890. După 18 ani, restaurarea a început sub conducerea bizantinologului Charles Diehl, când a fost descoperit magnificul mozaic al Înălțării lui Hristos din cupolă, operă din secolul al IX-lea.

BISERICA SFÂNTA MARIA CHALKÉON

Biserica Sfânta Maria Chalkéon („a Fierarilor”) este o biserică bizantină din secolul al XI-lea, recunoscută ca Patrimoniu Mondial UNESCO. Situată în Piața Agora, la nord de strada Egnatia, sub vechea piață romană, a primit numele de la meșteșugarii din zonă, care lucrau tradițional arama (unele ateliere supraviețuind până astăzi). Conform unei inscripții ctitorice, biserica a fost construită în 1028 de protospatarul Christoforos, deținător al titlului bizantin de Katepano al Longobardiei. Mormântul său se află probabil într-un arcosoliu din interior. Este un exemplu clasic de biserică încrucișată cu cupolă, tipică dinastiei macedonene, răspândită în Constantinopol.

BISERICA SFÂNTUL NICOLAE ORANOS

În partea estică a Pieței Tribunalelor, pe strada Mitropolit Gennadios, se afla marea biserică a Sfântului Nicolae Oranos, până la distrugerea ei în incendiul din 1917. În 1935, a fost construită actuala mică biserică, un metoh al Mănăstirii Sfânta Teodora, ascunzând un mic paradis în inima centrului orașului.

MĂNĂSTIREA SFÂNTA TEODORA

În centrul istoric al Salonicului, pe strada Ermou, se află mănăstirea Sfintei Teodora. Inițial numită „Sfântul Ștefan”, a primit numele actual după venirea sfintei din Egina, la 25 de ani, unde s-a călugărit împreună cu fiica sa, Theopisti. După moartea ei, datorită miraculelor și mirului său, mănăstirea a devenit un important loc de pelerinaj. În 1430, turcii au profanat moaștele, dar mănăstirea a scăpat de confiscare datorită protecției Marei Branković, mama vitregă a lui Mehmed al II-lea. Au supraviețuit doar clopotnița (sec. XVIII) după incendiile din 1890 și 1917. Noua biserică a fost ridicată în 1935, iar din 1981 găzduiește Centrul de Studii Hagiografice al Mitropoliei.

CATEDRALA MITROPOLITANĂ SFÂNTUL GRIGORE PALAMAS

Catedrala mitropolitană a orașului este dedicată arhiepiscopului din secolul al XIV-lea, Sfântul Grigore Palamas. Construită pe locul unei biserici din sec. al XV-lea (dedicată Sfântului Dumitru, fostă catedrală), distrusă în 1890, actualul lăcaș a fost început în 1891 de Ernst Ziller și finalizat în 1914 de Xenophon Paionidis. Este o bazilică cu cupolă, prima biserică cu astfel de elemente din perioada otomană, deoarece turcii interziceau cupolele pe lăcașe creștine. Decorul original (Nikolaos Kessanlis) a fost distrus de cutremurul din 1978, fiind repictat în anii 1980. În capela interioară se păstrează moaștele sfântului. Sub altar s-a descoperit o criptă a Luptei Macedonene, transformată în spațiu memorial cu fotografii ale epocii