ÎN SFINTELE BISERICI DE LA SALONIC
Introducere
Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor, este sărbătorită în bisericile din Salonic cu mare fast și cu o multitudine de slujbe bisericești. Credincioșii participă activ și se pregătesc pentru evenimentul fericit al Învierii lui Hristos. Pe străzi și în diferitele cartiere ale orașului se manisfestă obiceiurile și tradițiile populare din această perioadă.
Săptămâna Patimilor este numită Săptămâna Mare, nu din considerente legate de lungimea ei temporală, ci pentru că se referă la Domnul nostru.
Potrivit unor surse din Ierusalim, aceștia au folosit denumirea de „Săptămâna Mare” încă din secolul al IV-lea.
Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor ocupă un loc unic în anul bisericesc, ca zile de bucurie între Postul Mare și doliu din Săptămâna Patimilor. Sunt zile în afara perioadei Postului Mare, care se încheie în vinerea înainte de Duminica Floriilor.
În Duminica Floriilor „se dă dezlegare la pește”, deoarece este considerată o mare sărbătoare Despotică și se întrerupe postul strict (adică abținerea de la hrana animală) din Postul Mare precedent și cel din Săptămâna Mare care urmează. Sensul postului este legat de abstinență, caritate și pregătirea credincioșilor în vederea Paștelui.
Duminica Floriilor dimineața
Începe Săptămâna Mare. În această zi se sărbătorește amintirea intrării triumfale a lui Iisus în Ierusalim, unde, după spusele Evangheliștilor Sfintelor Evanghelii, evreii l-au primit cu căldură, ținând in mâini ramuri de palmier (simboluri ale biruinței) și, întinzându-și hainele pe pământ, aclamau „Osana, binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preoții împart credincioșilor crenguțe de dafin (n.tr. echivalentul crengutelor de salcie din Romania), care anterior, în timpul Utreniei, au fost binecuvântate în toate bisericile orașului.
Primele trei zile din Săptămâna Patimilor, adică Duminica Floriilor, Lunea Mare și Marțea Mare, constituie o singură unitate, liturgică, ele ne pregătesc spiritual pentru drama divină iar slujbele de seară se numesc „Liturghiile Miresei”, deoarece în biserici se cântă cunoscutul trop „Iată, Mirele Hristos va veni deodată la miezul nopții. Și fericit este omul care va fi găsit treaz spiritual, în timp ce pe de altă parte este nevrednic cel care va fi găsit lent și nepăsător. Ai grijă deci, suflete al meu, să nu fii biruit de somn, ca să nu te predai morții păcatului și să te găsești în afara împărăției lui Dumnezeu, ci să te adună împreună, strigând cu voce tare, sfânt, sfânt, sfânt ești Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi cu ocrotirea sfinților Tăi îngeri”.
Duminica Floriilor după-amiaza
Două fapte sunt predominante:
1. Viața lui Iosif, așa-numitul Pangalos, adică cel frumos în trup și suflet, al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacov. Iosif, care a fost vândut ca sclav egiptenilor, prefigurează prin aventura sa pe însuși Hristos și patimile sale. Aceasta este o mare personalitate a Vechiului Testament, despre care citim în ultima parte a Genezei.
2. Incidentul smochinului neroditor pe care Hristos l-a uscat, s-a petrecut a doua zi după intrarea sa triumfală în Ierusalim. Este un îndemn viu adresat credincioșilor să producă roade spirituale.
Lunea Mare dupa-amiază
În Procesiunea Mirelui din această zi ne amintim două pilde:
1. Pilda celor zece fecioare, care ne învață să fim pregătiți și prudenți, asemenea celor cinci fecioare înțelepte, să debordăm de credință si de fapte filantropice.
2. Pilda Talanților, care ne învață să fim harnici, să ne cultivăm și să ne sporim darurile spirituale.
Cele două pilde sunt foarte instructive și au o extrem de mare importanță pentru mântuirea noastră, amintindu-ne de-a Doua Venire a Domnului.
După-amiaza zilei de Marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri
Pe parcursul Utreniei din această zi ne amintim de pocăința femeii păcătoase, care, din recunoştinţă, a uns picioarele milostivului Domn Iisus Hristos cu smirnă scumpă cu puţin înainte de Patimile Sale şi i s-au iertat păcatele, pentru că a arătat mare dragoste şi credinţă în Hristos.
Acest fapt a fost relatat de toți cei patru evangheliști cu unele diferențe minore în narațiunile lor.
In plus, în această zi ne amintim şi de trădarea lui Iuda.
Ultimul tropar din slujba acelei zile este cel al poetei și melodistei evlavioase și înțelepte a Bizanțului, călugărița Casiana, care a trăit în anii împăratului Teofil (829-842). Este unul dintre cei mai frumoși tropari ai imnografiei bisericești ortodoxe și, în același timp, transmite mesaje speciale despre iubirea și iertarea nelimitată a lui Dumnezeu.
Alegerea unui tropar, scris de acest personaj istoric în vederea folosirii lui în scop bisericesc, în Săptămâna Mare, transmite mesaje atemporale despre egalitatea celor două sexe, dar și dragostea divină pentru sexul feminin!
Miercurea Mare după-amiază
Taina Sfântului Maslu
În după-amiaza din Miercurea Mare, odată cu ritualul spălării picioarelor, se prăznuiește taina Sfântului Maslu, pentru sfințirea credincioșilor, pentru a li se vindeca bolile fizice și spirituale.
Taina Sfântului Maslu se bazează pe epistola Sfântului Apostol Iacob.
La sfârșitul slujbei, preoții îi ung pe credincioși cu uleiul sfințit făcând semnul crucii pe frunte, pe maxilar, pe ambii obraji, pe palme și pe partea exterioară a mâinilor.
În acea zi, Biserica ne amintește cu imnologia ei de 4 întâmplări petrecute cu puțin timp înainte de patimile Domnului.
• ritualul spălării picioarelor,
• Cina cea de Taină,
• rugăciunea lui Isus în Grădina Ghetsimani și în plus, de
• trădarea lui Iuda.
Părinții Bisericii ne-au rânduit să sărbătorim marile evenimente care s-au petrecut în ziua în care Hristos al nostru a fost arestat. Potrivit sfintelor Evanghelii, în ziua a cincea a acelei săptămâni Domnul, ca Dumnezeu, cunoscând faptele ce aveau să vină, a vrut să ia masa cu ucenicii Săi pentru ultima oară. De aceea a organizat o masă într-o curte a Ierusalimului. Această cină a avut loc seara și poartă numele de Cina cea de Taină, deoarece în timpul ei s-au petrecut evenimente foarte importante.
Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi la Cina cea de Taină, arătând în practică sensul slujirii Sale. În zilele noastre, de obicei în catedrală, arhiepiscopul spală picioarele a 12 preoți într-o reconstituire a acestui eveniment, conform procesiunii care este cuprinsă într-o carte separată, liturgică.
Joia Mare dimineață
Tema principală a zilei este tradiția pe care o constituie Taina Împărtăşaniei (Euharistia).
În aceeași zi, conform tradiției populare, acceptată și de Biserică, credincioșii fierb ouă și le vopsesc în culoarea roșie, în amintirea jertfei sângeroase a Crucificării lui Iisus, în timp ce în unele case, în curți sau la balcoane se agață o pânză roșie.
Joia Mare după-amiază
Seara, în timpul slujbei, se citesc douăsprezece fragmente din Evanghelii, care descriu evenimentele de la arestarea până la înmormântarea lui Hristos.
În aceeași noapte are loc ceremonia Răstignirii lui Hristos. După Evanghelia a cincea, este scos din altar crucifixul, însoțit de preoți și de dascăli: „Astăzi atârnă de lemnul crucii cel ce a atârnat pământul de ape”, cântă preotul, în timp ce înconjoară biserica cu Iisus răstignit pe crucifix. După procesiune, Crucea este așezată în centrul bisericii, credincioșii se închină Celui răstignit și depun coroane și flori la picioarele Lui.
Este punctul culminant al dramei divine. Apoi are loc „Procesiunea Patimilor” și ne amintim și trăim sfintele mântuitoare şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică: scuipările, biciuirile, batjocura, umilințele, loviturile, cununa de spini și, mai presus de toate, Răstignirea și moartea lui Hristos.
După slujba de seară, femeile împodobesc de obicei Epitaful și baldachinul cu flori, iar Epitaful este așezat pe baldachin (Sfântul Aer). Epitaful este o pânză pe care a fost brodat sau pictat Domnul mort. Florile simbolizează parfumurile îmbălsămătorilor și ai purtatorilor de mir. Florile sunt adesea folosite în Biblie pentru a glorifica înțelepciunea divină.
De asemenea, Isus face referire la frumusețea trecătoare a florilor, în special a crinilor, pentru a-și convinge ascultătorii că omul ar trebui să se încreadă în providența divină.
Vinerea Mare dimineață
În dimineața din Vinerea Mare se cântă Ceasurile împărătești, care includ o serie de imnuri bisericești, și are loc depunerea Crucifixului. Baldachinul Epitafului este decorat cu flori și așezat pe baldachinul de lemn (care simbolizează patul funerar). Și apoi credincioșii i se închină. Bisericile rămân deschise pentru credincioși până la slujba de seară.
Suntem introduși în atmosfera Sâmbătei Mari prin slăvirea Vecerniei din Vinerea Mare, care este cântată într-un sunet ritmic, dar jalnic în același timp. Domnul și-a dat ultima suflare și Iosif, cerând cu îndrăzneală permisiunea conducătorului roman Pilat, dă jos trupul neînsuflețit al lui Isus împreună cu Nicodim.
În dimineața din Vinerea Mare magazinele rămân închise până la ora 12, în semn de doliu și respect.
Vinerea Mare după-amiază
În seara Vinerii Mari imnologia se referă la înmormântarea Domnului de către Iosif și Nicodim și la coborârea sufletului său în Iad, unde a predicat tuturor morților.
În timpul slujbei se cântă Laudele, mici imnuri, foarte dragi credincioșilor, scrise de către un poet necunoscut. Ulterior, Epitaful și baldachinul sunt purtate în jurul, înafara bisericii și pe străzile din cartierul în care se află biserica.
Marea Întâlnire
În parohia Salonicului mai exact în Piața Aristotelous, în Vinerea Mare, se vor întâlni epitafurile Mitropoliei Sfântului Grigorie Palama, cel al Marei Catedrale a Înțelepciunii lui Dumnezeu, cel al Mănăstirii Sfânta Teodora și al Sfintele Biserici Panagia Chalkeon și Sfântul Nicolae „Tranou”.
În timpul întâlnirii, preoții și credincioșii cântă împreună laudele epitafului.
Alte Epitafuri se întâlnesc și în alte parohii ale orașului nostru. În timpul procesiunii Sfântului Aer, obicei cu rădăcini străvechi, care se pierde în adâncul secolelor, fanfare cântă marșuri funebre și sună clopotele a jale din clopotnițele bisericilor. Credincioșii participă la procesiunea Epitafului și îl urmează ținând lumânări închise la culoare, aprinse în semn de doliu.
Excepție face procesiunea Epitafului bisericii Sfântului Minas din centrul orașului, care are loc la prânz în centrul pieței, pentru ca profesioniștii și muncitorii să poată fi binecuvântați să i se închine.
Sâmbăta Mare dimineața (Prima Înviere)
Sâmbăta Mare marchează sfârșitul Săptămânii Mari. Este singura sâmbătă din an în care postim și de la ulei.
În dimineața Sâmbetei Mari, în biserici se oficiază Vecernia și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care ne introduc în sărbătoarea zilei următoare, și anume Învierea Domnului.
Slujba din această dimineață are un caracter solemn și se serbează Învierea. Este așa-numita „Prima Înviere”.
După citirea profeției lui Iona, care simbolizează înmormântarea de trei zile și Învierea Domnului, preoții din biserici aruncă credincioșilor frunze de dafin, care sunt simboluri ale biruinței și bucuriei (adică ale biruinței lui Hristos peste moarte și a Învierii Sale).
În multe biserici, se lovesc cu putere obiecte metalice sau scaune. Acest obicei simbolizează aplaudatul și entuziasmul pentru învierea așteptată a lui Isus. În Evanghelia învierii din aceeași zi citim că Isus s-a adresat femeilor cu salutul grecesc „Bucură-te”. Cu acest salut, Domnul cel Înviat le cinstește pe femei.
Sâmbăta Mare seara
Slujbele din Duminica Paștilor, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, se săvârșesc la miezul nopții în Sâmbăta Mare în toate bisericile din orașul nostru. În catedrala mare a orașului, închinată Înțelepciunii lui Dumnezeu, oficiază Mitropolitul Salonicului, domnul Filotheos.
În seara din Sâmbăta Mare, la ora 11:30, se sting luminile bisericilor iar arhiepiscopul din catedrală iese pe Ușa Altarului, ținând în mână lumânări cu Lumină din Candela „neadormită”, care se află în interiorul Sfântului Altar, cântând. „ Veniți de luați lumină din lumina veșnică”. La fel se întâmplă și în celelalte biserici ale orașului nostru, în timp ce credincioșii țin în mână lumânări albe și le aprind.
Apoi, arhiepiscopul, preoții, dascălii, persoanele oficiale și credincioșii ies în curtea catedralei, unde se citește Evanghelia Învierii și la 12:00 miezul nopții se cântă, „Hristos a Înviat din morti ,cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Clopotele tuturor bisericilor din orașul nostru sună cu bucurie, pentru a transmite mesajul Învierii, iar focurile de artificii „luminează” întreaga noapte!
Credincioșii își aprind lumânările, se îmbrățișează, schimbă urări de înviere (Hristos a Înviat!/Adevărat Înviat!) și ciocnesc ouăle, vopsite în roșu.
Obiceiul lumânării împodobite de Paște datează din vremurile creștine timpurii, când creștinii nou-iluminați erau botezați în Sâmbăta Mare și în Duminica Paștelui, după o perioadă de pregătire. Lumânareape care o țineau în mână simboliza noua lumină a lui Hristos, care avea să lumineze de atunci înainte sufletul proaspăt iluminat.
Aprindem pentru prima dată lumânarea de Paște în noaptea Învierii, pentru a sublinia că Hristos este lumina lumii și poruncile Lui sunt lumina din calea vieții noastre.
Duminica de Paște dimineața
Vecernia Iubirii este celebrată dimineața la biserica mitropolitană Sfântul Grigorie Palamas, care poartă hramul mitropoliei Salonicului, cu o mulțime de preoți. Aceeași ceremonie se ține și în celelalte biserici ale orașului nostru după-amiaza la ora 7.00.
În timpul slujbei, se citește un pasaj din Evanghelia după Ioan, care se referă la apariția lui Hristos după Învierea Sa în fața ucenicilor săi, cu excepția lui Toma, care nu a fost prezent, nu a fost convins de acest fapt și cerea dovezi. Hristos apare și îi întâmpină cu „Pace vouă”, pentru că ucenicii Săi aveau nevoie de pace.
Pasajul este citit și în limbi străine, pentru a sublinia faptul că Învierea privește întreaga lume și are o dimensiune universală.
Slujba se numește „Vecernia Iubirii”, pentru că Hristos a fost răstignit și înviat din dragoste pentru oameni.
Sensul Învierii
Învierea lui Hristos este stânca de nezdruncinat pe care se zidește „Biserica una, sfântă, catolică și apostolică”.
În Evangheliile Noului Testament nu este descrisă Învierea lui Hristos, ci sunt consemnate mărturiile și experiențele ucenicilor care s-au întâlnit cu Hristos cel Înviat sau care au vizitat mormântul gol, în care Purtătorii de mir l-au auzit pe înger: „ El nu-i aici, a înviat precum a zis.” Același lucru se întâmplă și în icoanele bizantine ale Învierii: nu este înfățișat evenimentul în sine, ci consecințele lui antropologice. Hristos cel Înviat ia mâna unui bărbat, Adam și a unei femei, Eva, și îi scoate din întunericul Iadului, unindu-i.
Învierea va proclama întotdeauna că „forțele iadului nu vor birui Biserica”.
Mesajul „Hristos a înviat” este cel mai frumos cântec, cea mai mare mângâiere și cea mai strălucită călăuză pe căile întunecate și îndurerate ale istoriei. Pe „Hristos înviat” se sprijină tot ceea ce este mai frumos și mai înălțător în credința noastră. Hristos cel înviat a deschis cerurile și l-a înviat pe om de la moarte la viață, de la decădere la nestricăciune și veșnicie.
